Până la această dată niciunul dintre potențialii contracandidați ai actualului primar din municipiului Bacău nu ating nivelul partidelor din care fac parte, nici dacă stau pe vârfuri și ridică mâna.
Situația este explicabilă prin lipsa de valoare, nu doar politică, în cazul unora, fie printr-o inactivitate politică aproape desăvârșită în cazul altora. Ar mai fi și situația în care activitatea în domeniu nu a prins la public sau chiar a avut efect invers decât cel scontat, adică le-a căzut oamenilor în greață.
Potențialii contracandidați din PSD stau ascunși după pragul electoral și îl sar abia după ce urcă pe procentele partidului. Și ei știu bine asta. Nu le zic eu vreo noutate. De aia nu se înghesuie vreun cinciar să-și asume o candidatură.
Singurul care stă la același nivel cu primarul Cosmin Necula, ca notorietate, este Dragoș Benea, însă el este suficient de abil politic să nu-și încheie cariera politică brusc și în genunchi. Mi-ar fi plăcut să-l văd pe Benea candidat la Primăria Bacău, mai ales că am o serie de amici care cred sincer în valoarea lui.
Dacă la PSD cântărește extrem de greu și trendul negativ pe care s-a înscris partidul, la liberali situația este ciudată rău. Deși partidul stă excepțional în sondaje, mai bine chiar și decât în vremurile bune ale lui Stavarache, nu există candidat. Dragoș Luchian se alintă și nu-și asumă rolul, deși pare a fi candidatul de drept. Din acest motiv apar tot felul de candidați fantomă, fiecare cu ifose și isterii personale. Oricum, toți, fără excepție, sunt mult sub procentele PNL.
La USR-PLUS situația este aproape în oglindă față de cea din PNL. Marile talente de aici se canibalizează reciproc. Viziteu și Ghingheș, tocmai pentru că sunt prea puțin politicieni, au șansa să-și încheie nefericit carierele politice anul acesta. Chiar dacă numele lor vor mai apărea pe niște liste nu vor mai avea potențialul de acum 4 ani și nici pe cel de acum. Viziteu e sub procentele Uniunii, iar Ghingheș, deși este evident peste cele ale partidulețului său, nu atinge nici el potențialul Alianței USR-PLUS.
PMP-ul lui Melinte încearcă să-l adopte pe post de candidat pe actualul viceprimar Dragoș Ștefan. Nu se știe dacă va reuși. Bucureștiul încă „analizează”. Probabil că dacă ar fi fost vreo valoare locală capabilă să aducă măcar jumătate de procent peste cele ale lui Băsescu, vicele fără portofoliu ar fi fost demult în PMP.
Nici ALDE nu pare a avea vreo soluție „peste” partid pentru Primăria Bacău. Dinspre Avram vine o tăcere de-mi țiuie urechile.
Dacă am sărit vreo formațiune politică sau dacă am băgat vreun candidat cu capul sub procentele partidului îmi cer scuze pentru ignoranța-mi în domeniu.
Oricum, situația nu e oablă pentru niciuna dintre organizațiile municipale. Lipsa liderilor capabili să tragă după ei partidele, generează confuzie și lipsă de încredere în rândul alegătorilor și demobilizare în rândul activiștilor.
Ca să nu se înțeleagă că-i dau vreo șansă primarului în funcție, spun doar că că el este peste procentele Pro România, dar nu sunt sigur că va rămâne partid, cum nici PMP sau ALDE nu-s de foarte mare perspectivă.