Unora li s-a făcut dor de dansul pinguinului. Altora nu. Așa că unii vor protesta, alții nu. Concret, sindicaliștii de la Cartel Alfa ies în stradă, zilele astea, în mai multe orașe din țară, pentru a cere modificarea legii dialogului social și alte schimbări în legislația muncii. Celelalte confederații nici nu vor să audă. Au negociat toată săptămâna trecută. Tot nu s-au înțeles.

În Bacău e mai mișto. Dacă Gheorghe Huluță (CNSLR – Frăția) și Ioan Bujor (BNS) nu ies la dans că nu-i lasă șefii de la București, Martin Farțade (Cartel Alfa) ar face câțiva pași de „pinguin” prin fața Prefecturii, dar nu-l lasă Stavarache. Cică-i deranjează Zilele Bacăului.

Eu zic că nu-i corect. Mitingul putea fi integrat lejer în programul de manifestări cultural-artistice și nici nu implica bugetul local. Mai aveau băcăuanii de văzut o scamatorie. Poate anul viitor?

Anul ăsta sindicaliștii băcăuani vor protesta în gând, cu platoul de mititei în față și cu halbele de bere în mâini. Efectul va fi același.