Un elefant/Se legăna, /Pe o pânză de păianjen/Şi pentru că/pânza nu se rupea, /A mai venit un elefant/Doi!
Doi elefanţi/Se legănau, / (…)
Zece elefanţi/Se legănau, /Pe o pânză de păianjen/Şi pentru că/Era prea grea, /Au căzut toţi/elefanţii! /Buff!
Mai ştiţi cântecelul cu elefanţii şi pânza de păianjen? Ei, cam aşa este cu Deşteptarea.
Presupunând că trustul este pânza de păianjen, primul elefant politic este Sechelariu însuşi. Pânza îl va susţine necondiţionat în perioada imediat următoare în calitatea sa de candidat.
Şi pentru că pânza nu se rupea a mai venit un elefant. Doi! Al doilea este Nicu Zaharia. Dacă Florin Popescu are dreptate tot Deşteptarea îl va susţine. Nu ştiu dacă fără sau cu acordul primului elefant, însă, deja se leagănă împreună.
Şi pentru că pânza nu se rupea a mai venit un elefant. Trei! Al treilea este nenea Târnăcop. Dacă Ionuţ Avram zice corect şi Georgian este un apropiat al lui Sergiu Sechelariu înseamnă că Doru, Nicu şi Georgian se vor legăna pe aceeaşi pânză.
Nu ştiu la al câtălea elefant sau când se va produce Buff-ul, însă ştiu, la cât de şubredă e pânza din povestea mea, că ar putea să se rupă cât de curând.