Am dezamăgit, azi. Și nici nu-mi pare rău.
”Ni trebi o revoluție ca la ucrainieni. Spune mata’, șefu’, că ești om diștept. Nu-i așa?”, mi-a șuierat unu astăzi, în timp ce așteptam liftul, crezând că-s dispus să-l ascult și să-i dau dreptate.
”Să se ducă la pușcării toati partidili astea de acu’. Nu vezi ce-i la noi? Numa` bandiți”, a continuat, plin de speranță, băcăuanul aproape analist politic, văzând că-i zâmbesc.
Nu s-a prins la timp că era un rictus, aproape un rânjet. Îmi amintisem că, în urmă cu vreo două săptămâni, același personaj pleda în fața dinamovistului de mine cauza lui Becali, pușcăriașul.
”Facem și revoluție dacă trebuie”, zic. ”Da-l ținem acolo, la Poarta Albă, pe Gigi c-a furat și el. Dar de ce ne trebuie revoluție? Nu eu i-am votat pe ăștia?”, amestec puțin lucrurile, intenționat. ”Când luați sacoșica la alegeri e bine?”, îmi forțez de-a binelea norocul.
Bine c-a venit liftul, că-l aprinsesem rău pe interlocutor. Începuse o tiradă cu ”fuga de răspundere” și ”așa nu mai dăm înainte niciodată”. Cred că se referea la mine, deși se uita în altă parte.
În lift era liniște. Mi-am amintit brusc de niște clasici în viață. Cred că am fost un fel de omul din lift pentru convingerile revoluționarului.
Ironia sorții: episodul s-a petrecut fix în fața sediului partidului de guvernământ. 🙂
