apaÎn acestă dimineață băcăuanii s-au trezit fără apă la robinete.

N-aș vrea să fiu în pielea ălora mahmurei, așa ca după Sfânta Maria, și nici celor care sunt nevoiți să meargă cu autobuzele fără aer condiționat.

Cineva de la CRAB a făcut efortul să-mi trimită un email la 12 noaptea. E bine și nu prea.

E bine că l-a trimis. Nu e bine că l-a trimis abia după 3 ore de la producerea evenimentului. Oricum, chiar dacă n-aș fi dormit la ora aia, 99% din cititorii mei dormeau sigur, așa că n-aș fi avut pe cine să informez. Și, mai ales, ce să-i informez? Că la 12.00 vedeau și singuri că n-au apă, iar comunicatul nu estima cam în cât timp se va remedia problema.

Ce nu pricep este cum dracu avaria s-a produs la ora 21, iar peste 12 ore eu tot n-am apă. Nici atentat terorist dacă era nu dura atât. Până la urmă, i-o țeavă, nu bombă nucleară.

Și la câți bani plătesc băcăuanii pentru apă chioară, CRAB-ul ar trebui să aibă și elicopter de intervenție, nu doar paznic de noapte.

Din câte îmi aduc eu aminte, ar fi trebuit să fie niște rezerve pe la Gherăiești, rezerve care ar fi trebuit să asigure, măcar pentru o perioadă, apa în oraș. Cum dracu să rămână un municipiu întreg fără apă, mai bine de 12 ore, în plină vară?