verdeMai știți bancul cu ciobanul care a zis că „bani de-o mașină n-am, dar de-o portieră tot găsesc”?

Cam așa am pățit eu cu programul „Casa Verde”. Bani de-o casă verde n-oi avea dar de-o ușă, de-un gem verde, ceva, tot oi găsi eu.

Zic asta pentru că mi-a explicat și cineva care-i avantajul unor panouri solare vara. Și mi-a calculat că într-o jumătate de an scot investiția numai din banii economisiți de la facturile E-ON.

Adică nu de ecologist accesez eu programul, ci de zgârcit.

Pe site-ul deBacau.ro găsiți toate amănuntele legate de proiectul „Casa Verde”, care s-a lansat săptămâna trecută: perioada de depunere, sumele care pot fi accesate, care sunt cei 5 pași pentru accesarea finanțări precum și ce trebuie să conțină dosarul de finanțare.