Era atât de previzibil ce se va întâmpla la Bac-ul de anul ăsta, încât au început criticile din partea presei proprii cu mult înainte de afişarea rezultatelor. Pe principiul „lasă şefu’, criticăm noi, mai cu mănuşi, mai cu amortizor. Când vor începe inamicii să se vadă că exagerează.” Era previzibil şi, totuşi, nu s-au putut abţine.
Era previzibil şi că am să scriu şi ce am să scriu eu despre asta. Nu-mi place să fiu previzibil, însă, sunt aproape obligat. Nesimţirea este imensă. Probabil voi primi un telefon să mi se spună că îmi scapă multe. Am început să mă învăţ cu asemenea interpretări.
O hoţie, oricum ai analiza şi orice tertipuri s-ar fi folosit pentru a masca nenorocirea. I-au lăsat corigenţi pe ăia care n-ar fi luat oricum bacul, pentru a se modifica baza de calcul. I-au lăsat să copieze. S-a dat şi s-a luat şpagă. S-au pus note din burtă. Habar n-am. Toate la un loc sau combinate de câte două.
Importante sunt procentele de votanţi (părinţi şi elevi) mulţumiţi.
S-a rezolvat şi problema cu învăţământul românesc. Cine are de învăţat să înveţe. Să se ducă dracului la oxfoarde şi harvardurile lor, să ne lase copilaşii să aibă o diplomă şi directorii câte o vilişoară, că mult au suferit 🙂