Iacobov a pierdut pachetul majoritar de acţiuni la Hotel Moldova în favoarea unui vechi partener de afaceri. Noul „majoritar” e Vasile Ciobanu, patronul de la Albrau şi a mall-ului din Oneşti. Pe surse am aflat că acţiunile au fost cedate în contul unei datorii mai vechi, la care s-a adăugat şi o anumită sumă „caş”, plus reabilitarea hotelului. Ultima parte a înţelegerii dintre cei doi este şi cauza suspendării emisiei postului EuroTV care a fost nevoit să-şi ia calabalâcul şi să se mute în Şerbăneşti. Totodată, KISS FM a procedat la fel, numai că mult mai rapid. Iacobov a avut negocieri şi cu Dedeman, însă în timp ce specialiştii firmei mişunau prin hotel pentru evaluare, fostul patron de la Rafo semna cu Ciobanu tranzacţia. Suma vehiculată: 2 milioane de euro.

Stavarache nu i-a aprobat lui Scripăţ „Bradul”. Primarul municipiului nu şi-a dat acordul ca prefectul să pună şi el un brad în faţa Palatului Administrativ. Dacă e aşa de neimportant în sondaje, precum susţin liberalii, de ce nu i-o fi aprobat cererea? De-a dracului sau de teamă?

Înainte de sărbători, PSD ne-a făcut, nouă ziariştilor şi blogărilor, cadouri simbolice – câte o carte. Mişto iniţiativa lui Benea (care a jucat rolul lui Moş Crăciun iar Bogdan Seto pe cel de spiriduş). Dacă n-ar fi fost o tombolă prin care să ne fie împărţite volumele aş fi insistat pe o speculaţie-glumă. De exemplu, eu am tras „Ce mult te-am iubit” şi am râs mult. Mă-ndoiesc că m-ar fi iubit cineva din PSD, vreodată.

Tot de anul trecut se auzea că Berca va face parte din biroul naţional de coordonare electoral al PDL alături de Buldog, Blonda de la Cotroceni, Piticul Atomic şi încă 6 membri ai partidului. Nu e îngropată nici povestea cu Ministerul de Interne.

Lemnaru Cinci Mandate e cu gândul mai mult la Canada, acolo unde vieţuieşte de ceva timp familia sa, decât la alegerile din această toamnă. Benea a luat în calcul şi asta. Aşa că, în decembrie, s-a întâlnit cu unul din contracandidaţii serioşi ai matusalemicului primar pentru a-i închina USL-ul oneştean contra unei candidaturi sub acest stindard. Întâlnirea s-a soldat cu un refuz elegant.

UNPR are datorii mari către primarii racolaţi. Deşi li s-a promis „marea cu sarea”, până acum nu au primit nica. Cam nasol pentru Mironescu & co. Umblă vorba că mulţi vor candida sub alte sigle decât cea cu vulturul. („mulţi” este, evident, o exagerare în condiţiile în care numărul de primari UNPR în Bacău e subunitar)

Mai am câteva din presa şi câteva din alte zone. Dar, cel mai probabil le voi scrie separat, ca noutăţi absolute (deşi în anumite medii sunt considerate deja desuete :)).