Am rămas fără internet. Şi fără telefon fix, dar asta mai puţin mă interesează. De vineri. Explicaţia e una extrem de românească. Nişte băieţi au vrut să facă bani din cupru. Adică au avut nevoie din cuprul din ţeava mea de internet. Şi a multor altora de pe Mioriţei. Aşa că au luat cablu să-şi satisfacă nevoile. Nu m-au întrebat nici pe mine, nici pe alţi abonaţi, nici pe cei de la RCS-RDS. Au luat cablu şi duşi au fost.
Am sunat la deranjamente. „Pe bune” nu mi s-a răspuns. Îmi zicea o duduie robot că îşi cere scuze că toţi operatorii sunt ocupaţi. „Pe pile” am reuşit. Mi s-a explicat ce s-a întâmplat, cu promisiunea că „se face tot posibilul ca sâmbătă, pe la prânz, să am din nou internet”. N-am nici azi. Sper ca măcar mâine să am noroc.
Prin casă am şi un stick. Noroc cu el. Norocul e mai mult al fetelor mele. Când nu e „canal de desene animate”, paiul e numai bun pentru funcţionarea programelor de contabilitate ale nevestei. Aşa că eu stau la rând. Fetele mele m-au programat să am acces la internet în nocturnă. Însă, am adormit înaintea lor şi înainte să văd ruşinea de 1-3 (Dinamo-Sportul). Am mai prins o fereastră la matineu (adică acum când scriu). Bun şi atât.
