IMG_20150604_113523Poștașii băcăuani au reluat tradiția concursurilor anuale de marș. Ieri, startul s-a dat din fața Sălii Sporturilor.

Cu toate condițiile asigurate: arbitru, asistență medicală, cupe, diplome, galerie etc.

Poștărițele, cele 13, s-au întrecut separat de poștașii care au luat starul ceva mai târziu. Nici n-aveau altfel cum, băieții având în competiție un campion național și balcanic.

Deci, la masculin câștigătorul a fost, previzibil, Constantin Brînză. Iar la feminin a câștigat Alina Dimulescu.

Mie mi-a plăcut atmosfera.

Am și o propunere pentru organizatori, cei de la Sindicatul Lucrătorilor Poștali din România – filiala Bacău. Ar putea încerca și o competiție cu biciclete că și așa e trendy, iar bicicleta este emblematică pentru meseria asta, mai ales în anumite zone.

Se poate încerca ceva și pe auto, însă e mult mai costisitor.

Oficial, competiția sportivă se cheamă „Marșul factorilor poștali”, eu i-am zis pe scurt.