
Aflată în platoul emisiunii „De Bacău”, președinta partidului M10 Monica Macovei s-a declarant nemulțumită de programul de guvernare asumat de Guvernul Cioloș. Alegerea primarilor în două tururi de scrutin și eliminarea pragului electoral de 5% sunt două din reclamațiile Monicăi Macovei.
Cu toate acestea ea s-a declarant încrezătoare în Guvernul Cioloș.
În aceeași emisiune, Mihai Platon, președintele filialei băcăuane a M 10, a declarat că va fi candidatul partidului la Primăria Bacău.
Din lista de întrebări nu vor lipsi nici cele despre activitatea Direcției Naționale Anticorupție, de la înființare și până acum. „Mămica DNA” a declarant că instituția, așa cum arată și funcționează acum, este aproape ce și-a dorit la înființare, cu doar câteva excepții.
Una dintre aceste excepții ar fi DNA Târgu Jiu, filiala care și-a cerut desființarea pe motiv că în aria de competență n-ar exista corupție :).
Macovei a fost prezentă sâmbătă în Bacău pentru lansarea primei filiale legal constituite a partidului M10.



