amurcoCei de la „România, te iubesc” au realizat și difuzat o anchetă în stilul lor despre muntele de steril de la CICh, Amurco sau cum vreți să-i ziceți.

Materialul e aici.

Cam vechi subiectul, iar pentru mine, reîncălzitele astea cam miros a altceva. Numai că s-au zis niște adevăruri, noi-nouțe, pe care presa locală nu le-a știut-avut-scris, la vremea respectivă.

Ce nu pricep este isteria ce a cuprins o parte a „societății civile” băcăuane. Repet, tema-i vechie, s-a scris despre subiect în toate felurile.

Între-timp, n-a mutat nimeni halda. E tot acolo. Eu o știu de prin 2000. O fi fost și mai de mult. N-a cărat-o nimeni, cu roaba, în municipiu.

Unii au încercat să o ecologizeze, folosind mâlul rezultat de la decolmatarea lacului din jurul insulei de agrement. N-au reușit că i-au blocat alții pe la Ministerul Mediului.

Nici măcar ideea nu-i nouă. Prima dată a încercat Sechelariu. De atunci sunt peticele de vegetație pe partea dinspre pista de karting. Îmi amintesc că și atunci nu era de bine, că făcea pentru el, că doar pista era a lui. Atunci, nu proteja orașul de la poluare.

Nu-mi mai bat capul cu amănunte. Oricum, opăreala unora n-are logică, decât într-o cheie politică.

Poza-i de pe contul de facebook al celor de la „România, te iubesc”.