În judeţul Bacău s-au înfiinţat 4 noi secţii de votare, două în mediul rural şi alte două în urban. La Slănic Moldova decizia este, cumva, explicabilă. Deşi la câţi turişti români mai trec pe aici aş putea spune că este inoportună, că ar fi ajuns cele 3 secţii de la locale. Dar să admitem că e necesară, fie şi pentru confortul turiştilor care doresc să voteze fără a sta la coadă. Ciudată este, însă, decizia primarului din Buhuşi de a înfiinţa o nouă secţie. Târgul nu are obiective turistice, în adevăratul sens al cuvântului. „Italienii” n-au prea apărut acasă. Eu o cataloghez deocamdată doar ciudată.
Este de urmărit prezenţa la vot în Buhuşi în condiţiile baremului impus de PSD dar şi a cifrelor înregistrate la scrutinul din 10 iunie. Astfel, la localele din acest an, în Buhuşi s-a înregistrat recordul postdecembrist în ceea ce priveşte prezenţa la vot. 8.113 de buhuşeni au trecut pe la urne pe 10 iunie. Listele de vot arată că în oraş sunt 17.464 de alegători. Dacă duminică, la urne s-ar prezenta toţi cei care au vot la locale ar rezulta o prezenţă de 46,5%. Este foarte puţin probabil din mai multe motive.
În primul rând în târgul textiliştilor nu s-a mai creat acea emulaţie ca la locale. În al doilea rând trebuie să se ţină cont că votanţii PDL (cel puţin) nu se vor prezenta la urne. La aceştia se vor adăuga cei care nu vin la vot „nestimulaţi”, cei plecaţi în concedii, plictisiţii etc. Adică mai scădem cel puţin 1.000 de voturi. Din punctul meu de vedere la cele 13 secţii de vot din Buhuşi nu se vor prezenta mai mult de 7.000 de votanţi. Adică, se va înregistra o prezenţă de sub 40%. Orice vot în plus e fraudă.
Apropo, prezenţa record din 10 iunie s-a înregistrat în condiţii, pe care eu le numesc, cel puţin „speciale”.