Cică zilele trecute s-ar fi sărbătorit „libertatea presei”. Eu n-am vrut. Din punctul meu de vedere expresia nu este altceva decât o exprimare pleonastică la fel cu „de comun acord” sau „mare amploare”.
Presa în esența ei presupune libertate. Dacă n-ar fi liberă ar fi doar propagandă.
O grămadă de politicieni i-au felicităt pe „ziariști”, deși se gândeau la propagandiști.
Mă, băieți, ăia care pot să scrie și despre tâmpeniile voastre sunt ziariștii, ăilalți nu-s. Hopa, s-a scurtat lista, după ce ați citit asta. Mulți dintre voi nici nu mai aveți pe cine felicita, nu-i așa? 🙂 .
Dar nu cred că veți ține minte, de aia scriu.
Pe lângă libertate, mai sunt și alte elemente care definesc presa, de exemplu responsabilitatea. Iar v-am încurcat?
Și, oricum, nu putem discuta despre presă decât în contextul economiei de piață și al unei societăți democratice. Restul e poveste sau propagandă ca în Secretul lui Bachus oricât de simpatică ar fi produția cinematografică regizată de Geo Saizescu.
Presa este o consecință a libertății de exprimare. În absența acesteia din urmă nu se poate vorbi despre presă.
Asta cu presa e mai grea decât ce știți voi cu „trei surse” și presupune măcar vreo două-trei rafturi de cărți citite înafară de abecedar și aia de la școala de șoferi.
PS: Ăsta e un blogg și aici nu scriu pentru proști, de exemplu ăia care nu pot face diferența dintre presă și propagandă.
