Kaysha zice că una din pozele pe care le-am primit de la PSD e din altă piesă, că nu-i ce trebuie. Eu zic că au trimis-o intenţionat. 🙂 Să ne dăm seama noi, cei care n-am fost invitaţi dar care ar fi fost frumos să scriem de bine, care-i treaba cu municipala. Deci, ce avem noi aici? Sau, mai bine spus, ce n-avem noi aici?
N-avem fosta conducere. Nu apare Virgil Mândru, fostul preşedinte. Statutul, uzanţele spun că trebuia o dare de seamă, minimă. Să zică cineva, de obicei şeful, cum a fost.
Ce ar fi zis? Ar fi zis că n-a fost nica. Organizaţia municipală nici n-a existat. A fost strivită sub vremi, sacrificată pentru binele comun. Nici la negocierile cu Stavarache n-au fost. A fost tot Benea. Ca să evite o situaţie jenantă, cel mai probabil, s-a scos din programul artistic întreg momentul cu tot, cu actorul principal.
Nu apar consilierii municipali. Actuali. Că despre ăia „foştii” nu se mai face vorbire. Ăştia ce să zică? Nici nu mai ştiu ce să zică. Nu mai au obiceiul ăsta. Doar ridică mâna. Că aşa i-a dresat Stavarache cu Bogatu.
Aş putea continua cu speculaţiile. Dar aş deveni mai rău decât prevede legea şi mai bine mă abţin.
Nu cumva asta este conducerea reală a „municipalei”, iar ăia oficiali sunt la „şi alţii”, că altfel ar fi meritat măcar o poză. Nu?