Nu e ilegal, imoral sau ceva de genul acesta, adică de rău, însă mi se pare uşor ilar să stabileşti din mai preţul biletelor pe care le vei tăia anul viitor. Asta se discută mâne în şedinţa Consiliului Judeţean Bacău. S-au terminat toate problemele judeţului, ne apucăm să vindem bilete. Omul gospodar îşi face vara sanie şi iarna car.
Ar fi interesant dacă ne-ar spune cineva câte bilete vând preamirobolantele noastre instituţii de cultură subordonate politic (vreau să fiu contrazis) într-un an (poate să fie şi electoral). M-am gândit eu că ar fi o iniţiativă frumoasă, că mie îmi este lene să fac cereri pe 544 (legea liberului acces la informaţii publice).
Să vină cineva şi să zică: „şefu’ uite, anul trecut ăştia au făcut cozi la muzeul cu mâţe moarte. Aşa că se impune o investiţie. Cumpărăm şi noi nişte momâi chinezeşti să fim în rând cu lumea bună.”