Scântei și chiar flăcări (pe alocuri) la PNL. Și în reprize. Prima la prefect, a doua la sediul PNL. Am zis că-i una de aia normală, însă, din câte se pare e cam groasă. A răsuflat prin prea multe locuri, iar numele implicate sunt prea grele să fie doar „o negociere de partid”. S-a lăsat și cu uși trântite. Sursele mele zic că Lucian Ciubotaru și Claudiu Șerban s-au dat la colegiile lui Nicu Marcu (1 Deputați) și Mircea Fechet (3 Deputați). La mijloc a picat, evident, Romeo Stavarache.

Enervat de pretențiile și insistențele primilor doi a cam trântit ușa la PNL și i-a amenințat pe aceștia că dacă nu cedează îi lasă singurei în campanie. Oricum e absolut interesant ce se întâmplă la PNL, mai ales că scandalul survine după trei zile (vineri, sâmbătă și duminică) de ședințe-negocieri maraton. Am vaga impresie că dizidenții nu vor avea prea mare câștig de cauză. Din practică știu că Stavarache câștigă și când zici că-i la pământ. Ar fi o premieră.
A aflat și Ionuț Avram, care a scris și înaintea mea :).