Ştiţi bancul cu baba care a văzut prima oară un negru? Erau în trenul de Iaşi. Sătul să tot o vadă cum se zgâieşte la el, negrul (care era moldovean de-al nostru, pe jumate ce-i drept, dar tot moldovean) a întrebat-o, în dulşili grai, car-i problema. Vizibil îngrozită, baba a ţipat: îu, vorgheşti!
Ei, cam aşa am păţit şi eu cu o piţi (cu mine pe post de babă). Ca voi toţi, în lista mea am şi câteva (bine, mai multe) „piţi”. Nu sunt agresive (în postări).
Chiar blânduţe,nişte unghiuţe vopsite-pictate, nişte buzoaie ţuguiate şi rujate, gene închis-deschise languros (de două-trei ori pe săptămână), nişte petreceri pe cub (astea apar neapărat lunea, împreună cu sticlele de băuturi fine de pe mese), nişte poze în oglindă (măcar odată pe săptămână), o sagrada familia, un palas mall, o baie cu spumă, de astea subţiri, de vară(de câteva ori pe an).
Până ieri, n-am ştiut că piţi-le mele ştiu să scrie mai mult decât mono sau, cel mult, bi-silabic: pup, iubi, papa, mulţu, ştiţi voi de-astea „gen”. Am rămas profund marcat când am văzut două fraze scrise lângă o poză. Şi am reacţionat ca baba din bancul de mai sus: îu, scrie!
Vă daţi seama că pentru piţi e un fel de teză de doctorat. Eu îi apreciez efortul. Ai luat, fată! Ai trecut! Poţi să zici că eşti scriitoare, intelectuală de-a dreptul.
Nu căutaţi! Piţipoanca din poza nu-i din lista mea de facebook. Am juchit-o de la alţii.
