Copilul și nevasta îți sunt trântite pe trecerea de pietoni de o vacă încălțată cu permis de conducere, sub ochii tăi.
O altă vacă, de la 112, trimite salvarea la altă adresă, altă intersecție. Există înregistrarea – cred, sper.
Mulțumesc celor de la ambulanță! Nu atât pentru profesionalism (că nu mă pricep), cât pentru buna educație de care au dat dovadă, pentru calm și promptitudine.
Eu am rămas la Urgențe copii. Pentru că fusese protejată de mama, copilul a scăpat cu o sperietură zdravănă și câteva vânătăi.
Cu soția însă-i poveste lungă. După o jumătate de oră de la intrarea în UPU, nu făcuse radiografie, nu fusese consultată de niciun medic, o dureau capul, spatele și o jumătate de corp îi era amorțit.
Când am intrat eu, lângă ea stătea un felcer și trei polițiști. Imaginea este ridicolă! Când și-a cerut voie să stea jos, am înnebunit. Am cerut, totuși calm, să fie consultată de un doctor.
În schimb am fost dat afară, de către boul de felcer, care se crede doctor. Cred că și astăzi este convins că-i doctor, că doar ”are 41 de ani de medicină”. Un senil. Nu înțeleg ce caută acolo.
Bineînțeles că imediat unul din milițieni m-a apostrofat. Nici pe el n-am cum să mă supăr că-i doar un biet cretin, semianalfabet, pentru care oricine nu-i în uniformă e un infractor.
Un mic șpăgar de la circulație, care mă va opri vreodată în trafic și îmi va aminti cine-i ”șeful”. Va fi vârful lui de carieră, eventual va avea o vilă în jurul Bacăului, pe numele soacrei, să nu se prindă alții câtă șpagă a luat.
Mi-am mușcat buza până la sânge, mi-am luat copilul de mânuță și am ieșit, protejându-l astfel de a-și vedea părinții umiliți de un felcer și un milițian, fără să aibă vreo altă vină decât aceea că trăiesc în România.
Finis coronat opus, cum ar zice unii mai diștepți.
Cea trântită de mașină pe trecerea de pietoni și copilul ei au stat pe holul poliției vreo jumătate de oră, până să fie audiată. N-o durea nimic, nu-i era sete nu-i era foame, nu era speriată. Nici copilului.
Accidentul s-a petrecut pe la 09.30, aproape de domiciliu. Am ajuns acasă pe la 12.30, cu taxiul.
E doar o poveste.
Sigur că instituțiile statului n-au nicio vină, că s-a respectat protocolul, că toate hârtiile sunt în ordine. Felicitări!
Din nefericire pentru mine sunt roman. Scuzele mi le-am cerut copilului meu. El este singurul nevinovat că s-a născut într-un stat în care instituțiile funcționează cum funcționează.
Eu și toată generația mea (cu 3 și 4 în față) suntem cei mai vinovați. Vinovați că atunci când am avut ceva de rezolvat am zâmbit, am înghițit, am oferit. Și am plecat bucuroși că ”s-a rezolvat”.
