Birzu1Are cu ce se lăuda. Are colaboratori puternici și activi în societatea civilă băcăuană. Are initiative, are planuri, Are.

Cred că, în primul rând, are un soi de respect pentru lumea lui.

Sigur că are și interese. Are. În primul rând, e om politic și vrea mai mult.

Nu i-au murit lăudătorii lui Ilie Bîrzu, însă, până acum este singurul care a arătat că are cu ce se lăuda.

Și anul trecut, tot singurul a fost. De aici am tras concluzia.

Sigur că la cele mai multe proiecte de hotărâre nu a fost singurul inițiator. Sigur că la Chișinău n-a fost chiar de capul lui. Bineînțeles că n-are numai prieteni și reușite.

Dar, dacă ar fi avut măcar un concurent în această autoexpunere publică, i-aș fi desenat mustăți pe poză 🙂 (știu, are deja).

Aș fi putut zice că Bîrzu a făcut mai puțin ca X-ulescu, că a fost mai slab, că a avut inițiative mai proaste.

Și ce mă enervează cel mai rău este că nu se prinde și de alții.

Ieri, consilierul local și-a prezentat raportul pe anul trecut, într-o de conferință de presă, mixată cu un soi de dezbatere publică. I-a chemat pe ziariști, dar și pe colaboratorii săi din ceea ce ar trebui să se numească societate civilă băcăuană. A ieșit mișto.

În concluzie, Ilie Bîrzu n-a stat degeaba anul trecut și n-are de gând să stea nici anul ăsta.

O cronică a evenimentului, cu numele invitaților și ce s-a dezbătut, o găsiți în Adevărul.