Minunăţia din poză se numeşte Lacul Cuiejdel şi este undeva în miezul munţilor, între Piatra Neamţ şi Târgul Neamţ. Am fost acolo acum câţiva ani. Am povestit, oricui a fost dispus să mă asculte, despre fratele mai tânăr al Lacului Roşu. De multe ori i-am uitat numele. Încercam descrieri ale traseului. Pace. Nimeni nu fusese acolo. Abia acum am găsit pozele. Cică, între timp nu s-a schimbat nimic.
Este impresionant. Totul. Pădurea din jur e grea, e puternică. Aerul e respirat direct din brazi. Totul te apasă. Verdele e verde, negru e negru, iar asfinţitul bate tot ce aţi văzut în materie de cinematorgrafie sau filmări de artă.
Ţi-e ruşine să laşi vreun gunoi în urmă. L-ai simţi ca un păcat pe suflet şi ar trebui să te spovedeşti la preoţi. Te uiţi vinovat în urmă, să nu cumva să fi uitat ceva.
Nici muzică nu-ţi arde să asculţi. E prea frumoasă liniştea de acolo.
