Cunoaşteţi tipul de fraier din gară: băiatul de la ţară, cu breton şi tenişi în picioare, mai pirpiriu, neşmecherit, căruia îi iau golanii de la oraş banii de buzunar, pacheţelul cu mâncare, îi dau scatoalce după cap, şi-l trimit după ţigări cu-n şut în cur. Ăsta urăşte toată viaţa sa locurile copilăriei pentru că-i trezesc amintiri dureroase. Dacă mai ajunge şi ceva mare, golănaşii care l-au terorizat în copilărie au dat de dracu’. Asta dacă-i mai ţine minte sau dacă nu-s prin Italia.
Dacă blânda Kaysha are dreptate, înseamnă că Relu Fenechiu a dezvoltat într-adevăr complexul „fraierului din gară”. Pe vremea când făcea cercetatu’ penal liceul, Dărmăneştiul era comună. El era de acolo şi făcea naveta până în Comăneşti cu trenul.
Se pare că şcola navetiştilor i-a prins bine. A ajuns la Iaşi un fel de golănaş, la fel ca ăia care l-au şcolit în gară la Comăneşti. De eticheta asta nu s-a desprins niciodată (poate nici n-a încercat).
Deci, fraierul din gara Comăneşti a ajuns şăf pisti gări, trenuri şi veceurile în care-l închideau golanii ca să facă mişto de el. Drept consecinţă, le-a ras.
