Nu este o invenție recentă, însă după anii mulți de recesiune economică, mai că-mi vine să zic că mi-e dor de foarfecele electoral.

El este o unealtă foarte dragă politicienilor, de care n-au parte prea des. E un fel de trufanda, un fruct al pasiunii. Se folosește doar în fața presei și alegătorilor, numai după ce a fost tămâiată și aghezmuită de înaltele fețe bisericești, care păstoresc electoratul local. Altfel își pierde magia și efectul.

Foarfecele electoral este cel care taie panglici tricolore la marile lucrări, nu la vreun dispensar sătesc, vreo casă de bilete sau la vreo ulicioară de cartier. Alea-s  doar forfecuțe, numai bune pentru ”vice”.

Unul mare, dar nu cel mai mare, l-a folosit Stavarache la sfârșitul anului trecut, la ”Podul de la Mărgineni”, cu tot alaiul și tacâmul.

Benea a fost doar unul dintre invitați. În februarie-martie, adică fix înainte de Campania de la europarlamentare, se va revanșa cu pârtia de la Slănic Moldova. Acolo nu prea are ce căuta Stavarache, fie și pentru că PSD și PNL merg cu liste separate.

Însă, ”Marele Foarfece” va fi folosit de primarul Bacăului pentru a inaugura un proiect extrem de drag lui, important pentru băcăuani, fetiș pentru martorii lui Romeo, și veșnic subiect de scandal electoral, Spitalul Municipal. În sfârșit.

Sunt curios cine va ține de panglică împreună cu Stavarache.