festivalul luminii”Festivalul luminii” a ajuns la a 6-a ediție consecutivă în Bacău. Evenimentul, organizat de ”Cercetașii României”, se va desfășura mâine seară, în Parcul Cancicov, începând cu ora 17.00.

La lăsarea întunericului, aleile principale ale parcului vor fi luminate de cele aproximativ 3000 de lumânări în „gulguţe” (cutii din hârtie pliate în tehnica origami).

Eu îmi amintesc, cu multă plăcere, primele ediții, alea din Piața Tricolorului (din fața Prefecturii). Știrea-i de atunci 🙂 .

Tema centrală a festivalului este “Redescoperă frumusețea lucrurilor mărunte”.

”Într-o lume în care timpul nu ne mai este aliat, ci inamic de multe ori și nu mai are răbdare cu noi, avem nevoie de o asigurare că nu ne-am pierdut în totalitate latura umană. Astfel, căutăm mereu fericirea în lucrurile mărunte, dar pline de semnificație. Din acest motiv Cercetașii României au hotărât ca, timp de câteva ore, să le amintească băcăuanilor de bucuria lucrurilor mărunte și împreună cu partenerii lor să transforme oraşul într-un spațiu magic, în care fiecare dintre noi să redevină copil și să descoperim ca tineri sau adulți, lucrurile care ne fac mai fericiți. Cercetaşii au pregătit ateliere de jocuri, cântece, pictură, origami, jonglerii cu foc, colțul lecturii, treasure hunt şi alte surprize. Acestea vor putea fi privite în atmosfera creată de lumânări. Totodată ne vor cânta Ambra Luca si Delia Andrei”, a explicat Mioara Hușanu, coordonatoarea proiectului.

Festivalul Luminii este un eveniment național sincron, organizat anual de către membrii Organizației Naționale “Cercetașii României”.

Printre partenerii proiectului sunt: Primăria Bacău, Centrul Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Bacău, Fundația Sfântul Ioan Bosco Bacău, ADA, Asociația „Un zâmbet”. La nivel național parteneri oficiali sunt  Romfilateria și Daisler Print House.