Dana Barb stă cu râman-n gură şi-i e ruşine de neamul ei.
„Nu vreau să-mi las copilul să mai trăiască în această ţară. Dacă asta este dreptatea şi asta este justiţia din România, o să-i fac bagajul de mâine. O iau şi pe mama mea de 85 de ani care a zis că nu vrea să moară până n-o să vadă că se face dreptate. (…) Dezamăgirea mea este că românii acceptă orice. M-am săturat să văd români care trăiesc ca nişte râme. Asta e marea mea dezamăgire la 60 de ani. Mi-este pur şi simplu ruşine că românii acceptă orice li se face”, a declarat sora lui Adrian Năstase, Dana Barb. Citatul este luat de pe saitul România TV, adică de la PSD, ca să nu-mi aud discuţii. Poza e tot de acolo.
Cucoana asta nu are simţul măsurii, pentru că nu l-a avut vreodată. Aşa se vorbeşte în „anumite cercuri înalte” despre noi, plebea. Buni-răi nu suntem decât cei pe care s-a suit idiotul de Năstase şi s-a crezut nemuritor. Şi ca el, au procedat mulţi alţii. Cred că gustul ţărânii strămoşeşti e mai nasol când vii de sus. Pentru râme e ceva obişnuit.
Din cărţile de istorie am citit că în decursul timpului am fost numiţi prostimea, plebea sau alte apelative de acest gen. Noi, ăştia din Bacău, născuţi mai recent, suntem obişnuiţi cu apelative de genul: pulimea, guvizii, fraierii (Faraoani). Dar madama asta s-a trezit cu râma-n gură şi se dă ruşinoasă nevoie mare. Să-i fie de bine! Pe undeva are şi dreptate. Însă e bineă să ştim cum suntem văzuţi.
