“Nu avem presă în Bacău!” “Cu unele excepţii nu mai avem ziarişti buni. Toţi sunt ori corupţi ori slabi. Scriu la comandă şi servesc doar interesul patronatului sau a celor care îi plătesc”. Tot mai des aud asemenea afirmaţi din partea unor oameni politici sau de bussines din Bacău. Sigur că nu prea am argumente să-i contrazic. Însă, pot să le răspund fără teama de a greşi:
Domnilor, aveţi jurnaliştii pe care-i meritaţi şi care vă reprezintă! Aş fi dorit să scriu că sunt mulţi şi cu mult peste nivelul clasei politice şi în general peste potentaţii zilei din oricare domeniu, însă aş fi incorect. Cele două „clase” „tabere” se aseamănă din punct de vedere al nivelului de calitate, perversitate şi ignoranţă până la identificare. Despre presa băcăuană se vorbeşte în general folosindu-se următorii termeni: trustul lui „Seche”, ziarul lui „Stava”, televiziunile peneleului, pedeleului, pesedeului. Pe alocuri întâlnim excepţiile. În general excepţiile sunt ziariştii care şi-au transformat numele în adevărate instituţii de presă de sine stătătoare şi care nu prea sunt dispuşi la compromisuri. Aproape toţi s-au refugiat şi pe net.
Cum s-a ajuns aici:
- Mogulatul. Patronatul presei băcăuane acţionează după principiul „eu dau banii la lăutari, eu comand muzica”. Nu-i interesează consecinţele. Deşi situaţia economică o impune nu acceptă parteneri, investitori sau asociaţi pentru a nu-şi pierde prerogativele de moguli atoateştiutori în detrimentul profesionalizării şi eficientizării propriilor firme.
- Subfinanţarea cruntă: salarii de mizerie şi mai mereu întârziate, lipsa mijloacelor minime de documentare (de la maşină, carburant, telefoane mobile până la lipsa timpului). Consecinţă: retragerea ziariştilor buni, cu experienţă şi înlocuirea acestora cu lăutari de presă, slab pregătiţi profesional şi dispuşi la compromisuri.
- „Plătesc un fraier de la ăia şi-mi fac treaba.” Cei care au interese în zona mass-media nu sunt dispuşi la investiţii pe termen mediu şi lung. Acţionează pompieristic după principiul enunţat mai sus.
- Publicitatea este percepută drept „taxa de protecţie” sau mai rău „arvună pentru a-l ataca pe duşmanul politic sau economic”.
Sigur că sunt şi unele excepţii şi de o parte şi de cealaltă. Însă rare. Tot mai rare.
