BetaniaPentru cei mai mulți, Olanda înseamnă: lalele, mori de vânt, diguri, Ajax, „portocala mecanică”, Cruff, Van Basten, Gulit, Huntelaar, Amsterdam, jointuri, Armin van Buuren.

Pentru băcăuani, în partea din față a enumerării, și-a făcut loc încă un substantiv propriu definitoriu, Betania. Aș putea zice că și Andre Muit. Deși el nu împlinește doar 20 de ani. Sau poate împlinește împreună cu Betania, pentru că, oricum, acum 20 de ani a început o altă viață, aici în Bacău.

Deci, Betania împlinește, zilele astea, 20 de ani de Bacău.

Cu această ocazie, ei, oamenii de la Betania, ne invită la ei acasă:

„Celebrarea a 20 de ani de la înființarea Asociației Betania, printr-un efort care a adus împreună Olanda și România, ne oferă prilejul organizării unei serii de evenimente cu caracter aniversar.

Primul dintre acestea, ZIUA PORȚILOR DESCHISE, va avea loc la data de 5 iunie între orele 10-16 în cadrul complexului de servicii sociale aflat pe str. Nordului nr. 19 bis, Bacău.

Avem plăcerea să vă invităm alături de noi împreună cu toți prietenii organizației, pentru a vă putea informa în privința proiectelor derulate de către Asociația Betania.

Putem construi noi punți de comunicare și colaborare între comunitate și Betania, putem schimba în bine viețile celor care au nevoie de ajutor!”

Ce-ar mai fi de zis? Pentru băcăuani nu cred că mai trebuie spus nimic. Ei știu despre Betania. Legenda urbană zice că dacă ai o problemă reală și te duci la Betania, se va găsi o soluție. Ce poți să mai zici despre un ONG al cărui președinte, olandez fiind, este privit ca un posibil candidat la Primăria Bacău, cu șanse reale?

La mulți ani!