Absolut inspirat, la Teatrul Bacovia se joacă ”O scrisoare pierdută”, duminică.
În aceeași duminică în care sunt alegeri ”europarlamentare”. Unele dintre puținele chestii pe care nu le putem exporta în Europa civilizată sunt metehnele electorale românești.
Cred că ar fi extrem de periculos pentru europenii cu papion, dar mai ales pentru noi, dacă Trahanache, Agamiță Dandanache, Tipătescu, Farfuridi sau Pristanda ar umbla liberi prin Germania, Olanda sau Franța sau, Doamne ferește, s-ar stabili acolo și ar căpăta dreptul de a participa la procesele lor electorale.
Am zis că ar fi extrem de periculos pentru România din simplul motiv că nu am mai avea la ce ne raporta. Nu am mai avea unitate de măsură pentru democrație și corectitudine.
Nu am mai avea decât unități de măsură pentru corupție, combinații, șantajuri și alte caragialisme.
Noi, ca nație, nu ne putem abține să nu fim așa cum ne-a pictat Caragiale, sau mai rău. Ne place. Ne simțim șmecheri.
Dovada cea mai bună este Adrian Severin. El nu este un mic escroc de București, este o jigodie ajunsă în băncile Parlamentului European. Dovedit șpăgar își încheie totuși mandatul de 5 ani, umilit de colegii europeni și de presa occidentală, izolat într-un colț.
Cu un asemenea eurocampion nu mă lovește deloc mândria de a fi român și de a locui în aceeași casă europeană cu el.
Sper că prin votul de duminică să nu mai trimitem vreun infractor la Bruxelles. Nu vreau să se prindă europenii ce potential enorm de a exporta corupție politică avem și să ne trântească vreo ușă-n nas.
