Martorii lui Romică şi primarul însuşi sunt „atacaţi” de duhuri. Sfinte sau diavoleşti nu le dau pace sectanţilor nici ziua, nici noaptea, nici în aer, nici pe uscat, nici în subteran. De frică, nici măcar în şoaptă nu le rostesc numele. Ieri, au făcut o mare conferinţă de presă cu ziarişti aleşi pe sprânceană. Fără ziarişii care au scris materialele sau vreun reprezentant al jurnalelor care le-au publicat. Eu cred că era mai corect să fie „zdrobiţi” cu argumente. Specialiştii şi paraspecialiştii, care au avut vreo legătură cu pasajul subteran, şi-au apărat lucrarea şi facturile încasate. Nimic de zis. Într-un material anterior chiar îi reproşam lui Stavarache că nu explică publicului ce-i cu fisurile. Ziariştii au scris în consecinţă. Nicăieri însă n-a apărut vreo vorbă despre cine le contestă lucrarea.

În primul rând două ziare, unul local şi unul naţional: Deşteptarea şi Adevărul. În al doilea rând şeful Serviciului de control al calităţii în construcţii din cadrul ISC. Nu e cam ciudat să te scuzi public, chiar şi argumentat, şi să nu spui cine şi de ce te acuză?

Ziceţi domnilor după mine: informaţiile publicate în A-D-E-V-Ă-R-U-L şi în     D-E-Ş-T-E- P-T-A-R-E-A  sunt eronate, false şi cu rea intenţie, la comanda politică a adversarilor! Nu e greu. Sau o fi greu să vă asumaţi răspunderea? Dacă se dovedeşte altceva? Dacă nu mai iese Romică? Bag seama că vă e frică rău. Eu când am avut să le spun ceva le-am spus aici sau aici. Şi eu sunt un simplu scârţa-scârţa pe blog, nu inegalabil specialist sau politician ca voi.

Niciun specialist nu l-a contestat pe cel care a inflamat crăpăturile. Nici n-au amintit de el. Îl cheamă Răzvan Laurenţiu Drăguleţ şi este şeful Serviciului de control al calităţii în construcţii din cadrul Inspectoratului de Stat în Construcţii. Şi a executat un „raport” în urma unor investigaţii la faţa locului, făcute pe 22 decembrie 2011. El mai zice că va mai urma o analiză, de această dată împreună cu Institutul Naţional de Dezvoltare Durabilă – I.N.C.D. „URBAN – INCERC”.

Singurul care a răstit nişte nume a fost Stavarache. L-am văzut la Realitatea TV zicând că prefectul Scripăţ îi poartă sâmbetele pentru că va candida la Primărie şi Sechelariu un alt contracandidat al lui Stavarache. Aşa o fi, însă, Drăguleţ a cui o fi? Să nu răspundeţi că al PDL că atunci vă amintesc de Murgeanu, care e tot al PDL şi nici nu e specialist în construcţii.