Ion-Marius-SavinIon Marius Savin, directorul suspendat al sucursalei băcăuane a Băncii Transilvania a fost reținut vineri seară, cu propunere de arestare preventivă, și pus sub control judiciar de Tribunalul Bacău a doua zi.

El  este acuzat de luare de mită și spălare de bani, într-un dosar instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, Serviciul de Investigații Criminale.

Pentru a face rost de probe procurorii au făcut percheziții la mai multe adrese din viața bancherului. Surse extrajudiciare susțin că ar fi fost vreo 5.

Pasiunea acestuia pentru frumusețile patriei se consuma inclusiv la Buhuși, domiciliul altor doi inculpați din același dosar, unde se lăsa cu petreceri berlusconiene, unde participau inclusiv politicieni locali de marcă.

Dosarul este unul complicat, cu credite, acte false, bancrută, spălare de bani, multă mită etc. Aceleași surse spun că numai suma pentru care este scărmănat bancherul este de vreo 500 de mii de euro.

În aceeași cauză a fost săltat și Dan Buzilă, mâna dreaptă a primarului Ionel Turcea, un întreprinzător local controversat, percheziționat nu de foarte mult timp de procurori. M-aș mira foarte tare ca șăfu lui să fie strain de toată tărășenia.

Legătura dintre Buzilă și Savin este veche și trainică. Banca Transilvania plătește chirie, de ani buni, pentru spațiul pe care-l ocupă în Buhuși, exact afaceristului inculpat. Din câte se pare prețul este ceva mai mare decât scorurile vehiculate pe plan local, așa ca să fie toată lumea mulțumită.

Și Buzilă a fost plasat sub control judiciar.

Al treilea cercetat este Mihai Lupu, un alt politician și afacerist local. Povestea lui cu dispariția la mănăstire începe să aibă noimă abia acum.

Abia aștept să fie trimiși în judecată pentru ca dosarul să devină public. Atunci se vor vedea cine sunt martorii, denunțătorii, sumele, mecanismele, trădările etc.

Directorul Savin a fost suspendat din funcție, odată cu începerea cercetărilor de către procurori, adică acum câteva luni. Bancherul a mai condus și sucursala băcăuană a Băncii Românești, fiind chiar primul director al sucursalei. Surse bancare susți că plecarea sa la Banca Transilvania s-a produs în condiții nu tocmai optime.

Suse locale, de acestă dată, susțin că și soția inculpatului Dan Buzilă, Petronela Buzilă s-ar afla sub control judiciar, ea fiind administrator la cele mai multe din firmele familiei.

Poza-i de la Florin Popescu

În continuare public soluția Tribunalului Bacău, pentru a nu exista niciun dubiu:

În temeiul art. 227 alin.(1) Cod pr. penală, raportat la art. 202 alin. (1), (2), (3) şi (4) lit. e din Codul de procedură penală; RESPINGE propunerea de arestare preventivă formulată de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BACĂU, privind pe inculpaţii SAVIN ION – MARIUS, BUZILĂ DUMITRU şi LUPU MIHAIL. În temeiul art. 227 alin. (2) Cod pr. penală, raportat la art. 202 alin.(1), (2) şi (4) lit. b, la art. 203 alin. (2) Cod pr. penală, art. 211 alin. (2) Cod pr. penală; Dispune luarea măsurii controlului judiciar faţă de inculpatul SAVIN ION – MARIUS, cercetat pentru luare de mită, prev. şi pedepsită de art. 289 alin. (1) Cod penal, cu referire la art. 308 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal şi spălare banilor, prev. şi pedepsită de art. 29 alin. (1)lit. b din LEGEA 656/2002, totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) Cod penal, pe o durată de 60 de zile , începând de astăzi 14 NOV. 2015 PÂNĂ PE 12 ianuarie 2016, inclusiv. Dispune luarea măsurii controlului judiciar faţă de inculpatul BUZILĂ DUMITRU – cercetat pentru dare de mită, prev. şi pedepsită de art. 289 alin.(1) Cod penal, raportat la art. 308 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal şi spălarea banilor, prev. şi pedepsită de art. 29 alin. (1) lit. b din LEGEA 656/2002, totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) Cod penal, pe o durată de 60 de zile, începând de astăzi, 14 NOV. 2015, până pe 12 IANUARIE 2016, inclusiv. Dispune luarea măsurii controlului judiciar faţă de inculpatul LUPU MIHAIL -cercetat pentru complicitate la infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 48 Cod penal, raportat la art. 289 alin. (1) Cod penal, cu referire la art. 308 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin.(1) Cod penal şi complicitate la infracţiunea de spălare a banilor, prev. şi pedepsită de art. 48 Cod penal, raportat la art. 29 alin. (1) lit. b din LEGEA 656/2002, totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) Cod penal – pe o durată de 60 de zile, începând de astăzi 14 NOV. 2015, până pe 12 IANUARIE 2016, inclusiv. În baza art. 215 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, pe timpul cât se vor afla sub control judiciar, inculpaţii trebuie să respecte următoarele obligaţii: – să se prezinte la PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BACĂU, SERVICIUL DE INVESTIGAŢII CRIMINALE, la JUDECĂTORUL DE CAMERĂ PRELIMINARĂ sau la instanţa de judecată ori de câte ori vor fi chemaţi ; – să informeze de îndată PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BACĂU, SERVICIUL DE INVESTIGAŢII CRIMINALE cu privire la schimbarea locuinţei; – să se prezinte la I P J BACĂU – SERVICIUL DE INVESTIGAŢII CRIMINALE – BIROUL DE SUPRAVEGHERI JUDICIARE, conform programului de supraveghere, întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori vor fi chemaţi; – să nu părăsească limita administrativ teritorială a judeţului BACAU, pe toată durata urmăririi penale, decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului competent; În baza art. 215 alin. (3) Cod pr. penală; Atrage atenţia celor 3(trei) inculpaţi că, în caz de încălcare cu rea – credinţă a obligaţiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive. În baza art. 215 alin.(4) Cod pr. penală, supravegherea respectării de către inculpaţi a obligaţiilor care le revin pe durata controlului judiciar se realizează de către I P J BACĂU – SERVICIUL DE INVESTIGAŢII CRIMINALE – BIROUL SUPRAVEGHERI JUDICIARE. RESPINGE luarea faţă de inculpata persoană juridică S C „ECORECYCLING CENTER” SRL BUHUŞI, cu sediul în str. Chebac nr. 200, JUDEŢUL BACĂU, înregistrată la O R C BACĂU la nr. J 4/668/2014, având C U I 33412997 a măsurii preventive a interzicerii desfăşurării de activităţi economice, constând în închirierea utilajelor de sortare a deşeurilor menajere de la S.C. „BIOFFED DISTRIBUŢION” SRL, respectiv în închirierea acestor utilaje către S C „D D D – SERV” SRL BUHUŞI, cercetată pentru complicitate la infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 48 Cod penal – 289 alin. (1) Cod penal, cu referire la art. 308 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal şi complicitate la infracţiunea de spălare a banilor, prev. şi pedepsită de art. 48 Cod penal – art.29 alin. (1) lit. b din LEGEA 656/2002. Copia prezentei încheieri se comunică în ziua emiterii celor 3(trei) inculpaţi şi I P J BACĂU, SERVICIULUI PUBLIC COMUNITAR DE EVIDENŢĂ A PERSOANELOR, I G P F ROMÂNĂ – în vederea asigurării de către inculpaţi a obligaţiilor ce le revin şi pentru darea inculpaţilor în consemn la punctele de trecere a frontierei. Constată că inculpata persoană juridică a fost reprezentată de Cozma Laurenţiu – Ionuţ, practician în insolvenţă. În baza art. 275 alin. (3) Cod pr. penală; Cheltuielile judiciare legate de soluţionarea cererii rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la pronunţare pentru inculpaţii prezenţi şi de la comunicare pentru procuror. Pronunţată în CAMERA DE CONSILIU, azi, 14 NOV. 2015, ora 20,00 , în lipsa procurorului.
Document: Încheiere finală (dezinvestire)  196/2015  14.11.2015