salamUna dintre cele mai mari comune din județul Bacău a rămas fără conducere alesă. Comuna Târgu Trotuș n-are primar de ceva vreme, iar alaltăieri n-a avut nici viceprimar. Teoretic, astăzi are.

Despre asta a scris, mai devreme, Ziarul de Bacău.

Din câte știu eu, nici contabila n-ar fi tocmai în regulă cu actele. Dar asta-i altă tărășenie.

În județul Bacău sunt 3 comune fără primari și două colegii de deputați rămase fără reprezentanți în Parlament. În țară sunt multe asemenea cazuri, la care adăugăm și vreo doi președinți de consilii județene.

Nu vreau să fac vreo ”analiză pertinentă”, doar concluzionez că ne batem joc de noțiunea de democrație și de principiile înscrise în Constituție. Nici de astea n-avem parte decât dacă răcnesc unii de la Berlin, Washington sau Bruxelles.

N-a zis nea Nelu că facem democrație originală? Iaca, avem. Dacă vrea Ponta alegeri parțiale, facem alegeri. Dacă nu vrea, nu facem. Ce mai contează ce scrie prin legile alea?

Zicem că vrem în Europa, dar conducem ca Putin. La fel cum rușii sunt de acord cu anexarea Crimeei, așa sunt și românii de acord cu teoria conform căreia nu se mai organizează alegeri parțiale că și așa sunt prea mulți parlamentari și primari. Dă-l dracului de principiu constituțional al reprezentativității și pe toate legile derivate de aici.

Zii prostului că dictatura-i mai ieftină și va vrea dictatură.

El oricum nu înțelege diferența. Dacă are mizel și filme porno înseamnă că-i democrație.

Scăderea TVA-ului la alimente nu-i ”democrație”, e doar o măsură bugetaro-electorală, nici măcar economică. Și Constantin Dăscălescu putea să scadă ”impozitul pe circulația mărfurilor”.