De câteva zile, mai exact de la pronunţarea Curţii Constituţionale pe tema referendumului, noua temă naţională este „de ce tace Băsescu?”. La început m-au distrat moderatorii şi analiştii supăraţi că nu le mai face Băsescu agenda zilei. Acum mă enervează. Dacă vorbeşte, de ce vorbeşte? Nu-i treaba lui de cetăţean sau de preşedinte. Dacă nu vorbeşte, de ce nu vorbeşte? Pregăteşte ceva. Neapărat de rău.
Aveam cândva un bun prieten, însă certăreţ din naştere. Puteai să te cerţi cu el continuu. Am observat, cu timpul, că făcea asta pentru a-şi argumenta sieşi poziţia într-o anumită problemă pentru care nu era 100% convins că are dreptate. Însă, cât prietenul meu tăcea, refuza nu numai dialogul pe o anumită temă, ci accepta inclusiv injuriile şi jicnirile, puteai să ştii că are 100% dreptate. Nu voia să aibă dialog cu ignoranţii, „să deschidă ochii la fraieri” (citat).
Tăcerea lui durea pe oriciene îl cunoştea mai bine. La el de un lucru erai sigur: nu se putea preface şi nu se putea abţine. Tăcerea lui era naturală.
Dacă tăcerea lui Băsescu e naturală e cam nasol.
Cu tot respectul, nu-l cunosc pe prietenul tau, dar cu siguranta nu se compara cu Basescu !
Ipocrit ca Basescu mai gasesti doar cativa ( sunt in ambele tabere la varf)