Mircea Diaconu va trece astăzi prin Bacău, degeaba. M-a invitat la o cafea și nu cred că mă voi duce. Poate doar dacă-mi va argumenta puternic cineva dintre cititori.

Ora târzie nu-i vreun motiv, pentru mine, să nu savurez o cafea bună. Deci altele-s cauzele.

În primul rând n-a recunoscut nici la acestă dată cine a suportat costurile campaniei sale electorale, cine-i în spatele personajului.

În al doilea rând mi se pare extrem de suspectă reactivarea sa, bruscă, doar în perioadele în care oamenii pușcăriașului de Voiculescu se agită s-o pună de o nouă formațiune politică, după ce Constantin a fugit cu tot cu partid la alde Tăriceanu.

Un an de zile a „dispărut”. „Marea surpriză” de la europarlamentare n-a avut niciun cuvânt de spus la prezidențiale.

După ce obții votul a 400.000 români, n-ai dreptul să te ascunzi. Ești obligat să ai poziții publice. Dacă nu faci asta este ca și cum ai fi furat voturile și ai fugit cu ele la Bruxelles, să trăiești bine 5 ani de zile.

Astea-s tot atâtea teme de discuție la o cafea cu domnul europarlamentar Diaconu. Nu?

Parcă m-aș duce, totuși. N-are cum să fie mai cabotin ca alți politicieni pe care-i cunosc, oricât de talentat ar fi.

Oricum nu-mi place Diaconu, nici măcar ca actor. Are ceva fals în el, care nu poate fi fardat. A făcut un singur rol mare, în Filantropica, tocmai pentru că personajul pe care-l interpreta era un farsor.

Mai am un argument să nu mă duc și era să uit să vi-l spui.

Îmi este silă s-o fac pe ziaristul într-un grup de susținători „bine informați și intenționați”, aplaudaci și simpatizanți, pregătiți să-ți dea, oricând, o sacoșă în cap sau să-ți argumenteze, printre dinții strânși de ură, cu „știm noi mai bine”, „cine te-a trimis, bă?” etc. Iar în ultima perioadă văd că se practică. Mai demult, doar PRM-ul făcea de astea.