Răzvan Bibire a fotografiat ieri un meltean care şi-a parcat maşina în mijlocul străzii. Răzvan a făcut o pasiune din a fotografia sau filma participanţi la traficul din Bacău mai puţin civilizaţi. De fapt îi vedem cu toţii zilnic. Eu am o explicaţie simplă. Termenii folosiţi în expunerea pe care o voi face nu sunt peiorativi, nu au alte înţelesuri decât cele strict explicate în dicţionare.
Bacăul este un oraş viu, plin de venetici. Şi e normal. Cele mai multe familii care au astăzi domiciliul în Bacău sunt venite din alte părţi, cu pluta pe Bistriţa, în căruţe, cu RATA sau cu trenu, majoritatea din mediul rural. Sunt foarte puţini cei care se pot lăuda, de exemplu, cu bunici băcăuani get-beget. Aşa că, vrem nu vrem, originile ţărăneşti îşi mai fac simţite prezenţa. De multe ori în sensul bun, adică de oameni gospodari, cu bun simţ, alte ori de necivilizaţi, de oameni care când au văzut asfaltul au căutat punct de sprijin să nu alunece, crezând că-i patinoar.
La ei sau la părinţii lor în sat era o şmecherie şi o obişnuinţă să opreşti căruţa în faţa crâşmei şi să bei un rachiu sprijinit de gard. Asta după o zi istovitoare de prăşit sau de cosit. Ăia mai gospodari chiar scoteau zăbalele cailor, desfăceau pologul şi lăsau dobitoacele să mănânce ovăz, orz sau lucernă. Obişnuinţa asta de secole s-a transmis genetic şi generaţilor care şi-au lăsat opincile sau cizmele la barieră, sau la pod (depinde pe unde au intrat în oraş 🙂 ). Aşa fac şi ei acum. Trag tigăile la marginea drumului, cât mai aproape de terasă la care beau apă plată cu lămâie. Dacă n-au loc în parcările legale, nu e nicio problemă, chiar e mai mare şmecheria. O parchează aiurea, aşa o vede toată lumea.
Am zis mai sus despre neobăcăuanii veniţi de la sate. Aceeaşi teorie se aplică şi la cei proveniţi din şatrele de ţigani. Şi nu sunt puţini. De fapt la ei se aplică cel mai bine teoria aceasta.
