Cum ar fi să locuieşti singur într-un bloc, chiar dacă acesta este cu o singură scară şi cu trei etaje? Aici părerile sunt împărţite. Unii ar zice că e mişto. Să nu te scheaune copchii vecinilor, să nu-ţi bată nimeni cuie-n pereţi când te uiţi liniştit la un film, să nu-ţi urle manele în cap la 12 noaptea. E un fel de ideal urban. Alţii ar zice că e nasol. Să încălzeşti toţi pereţii iarna, inclusiv tavanul şi podeaua, să ai grijă singur de toată scara blocului, de toate apartamentele, să n-ai de la cine împrumuta un pahar de zahăr, sau un ciocan, să n-aibă cine-ţi împinge maşina când te lasă bateria, să n-ai de la cine auzi o bârfă sau să n-ai cu cine să bei o bere în faţa blocului. E un fel de coşmar urban.
Credeţi-mă pe cuvânt că situaţia descrisă mai sus există în realitate. În Buhuşi, oraşul care a pierdut, în zece ani, peste jumătate din populaţia activă. Ştiu o singură situaţie, însă este definitorie. „Pot zice că am vila mea”, mi s-a lăudat amicul. Mai sunt situaţii în care pe fiecare palier mai locuieşte doar câte o familie. Astea sunt mai multe, mult mai multe.
