Compania Regională de Apă Bacău se află în mijlocul unui scandal de corupție.

Doi oameni de afaceri din Galați au fost reținuți de procurorii anticorupție din Bacău. Chiar dacă infracțiunile de trafic de influență au legătură directă cu CRAB, niciun nume din conducerea firmei nu apare în comunicatul DNA.

Ca un profan în domeniu, ce sunt, nu pot să nu-mi pun câteva întrebări.

Cei doi oameni de afaceri i-au cerut bani unui al treilea nefericit, pentru a rezolva o licitație. Unde s-au dus banii? Pentru cine i-au cerut?

Că dacă paralele au rămas în buzunarele primilor doi, nu se mai numește trafic de influență, ci escrocherie.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău efectuează cercetări penale față de Bociar Mihai Daniel și Ferendinio Viorel-Adrian. Primul este administrator iar al doilea este director la SC ERG TERMROM SA Galați. Cei doi sunt acuzați de săvârșirea a trei infracțiuni de trafic de influență.

Compania Regională de Apă Bacău a organizat, în cursul anului 2012, o licitație pentru atribuirea contractului de lucrări „Reabilitarea Stației de tratare apă Cărăboaia”, în urma căreia a fost desemnată câștigătoare o asociere constituită din firma SC ERG TERMROM SA și o altă societate.

În perioada decembrie 2012-ianuarie 2013, inculpații Bociar Mihai Daniel și Ferendino Viorel-Adrian, în calitate de reprezentanți ai SC ERG TERMROM SA Galați, au pretins și primit de la administratorul celeilalte firme din asocierea câștigătoare a licitației (denunțător în cauză) suma de 10.000 euro, pretinzând că au influență asupra unor persoane din cadrul Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor în vederea respingerii contestației formulate de un competitor care a pierdut licitația.
După soluționarea favorabilă a contestației la nivelul C.N.S.C., având în vedere că firma perdantă a formulat plângere la Curtea de Apel Bacău, inculpații Bociar Mihai Daniel și Ferendino Viorel-Adrian au pretins și primit de la același denunțător suma de 15.000 euro, pretinzând că au influență asupra magistraților din cadrul Curții de Apel Bacău, în vederea respingerii plângerii.
În ambele situații cei doi l-au asigurat pe partenerul lor de asociere (denunțător în cauză) că vor contribui și ei cu aceleași sume de bani la influențarea deciziilor, în situațiile menționate.
Totodată, în luna aprilie 2013, inculpații Bociar Mihai Daniel și Ferendino Viorel-Adrian i-au spus denunțătorului că decidenții din cadrul Companiei Regionale de Apă Bacău le-au pretins un procent de 7 % din valoarea contractului de lucrări atribuit, în valoare de aproximativ 17.000.000 lei, pentru semnarea și derularea contractului. Prin urmare, cei doi inculpați au solicitat și primit de denunțător o primă tranșă de 25.000 euro.
Începând cu luna octombrie 2013, inculpații Bociar Mihai Daniel și Ferendino Viorel-Adrian i-au cerut partenerului lor de asociere sume de bani pentru a fi remise decidenților din cadrul companiei de apă, în vederea începerii executării contractului. Inițial, cei doi au pretins suma de 25.000 euro, iar ulterior, în luna decembrie 2013, suma de 70.000 euro, susținând că decidenții din cadrul companiei au solicitat toată suma stabilită inițial, înainte de începerea executării lucrărilor și nu la încasare (decontarea lucrărilor ce urmează a fi efectuate de asociere).
La data de 16 ianuarie 2014, cei inculpații Bociar Mihai Daniel și Ferendino Viorel-Adrian au primit de la denunțător sumele de 88.000 lei și 575 euro, în scopul sus menționat.

La data de 17 ianuarie 2014, procurorii anticorupție au dispus reținerea celor doi inculpați pe o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentați la Tribunalul Bacău cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.