Conservatorii băcăuani s-au ales cu două colegii, unul de deputați (6) și unul de senatori (2). Liberalii, colegii lor din ACD (Alianța de Centru Dreapta) acoperă Colegiile de deputați 1, 3, 7 și Colegiul 1 Senat. Ziarul de Bacău a publicat candidaturile decise în acest weekend de conducerea PNL. Am mai scris și eu, însă s-a mai schimbat câte ceva de atunci.

Astfel, pe Colegiul 1 deputați va candida, sub sigla USL, Nicu Marcu, în 3 –  Claudiu Năstasă sau Lucian Ciubotaru, în 5 se va alege între Cristian Cojocaru și Viorica Marcu, iar  în 7 – Ionel Palăr. Pentru Colegiul 1 Senat a fost desemnat Dragoș Luchian. Eu zic că aproape sigur Năstasă va candida iar Ciubotaru va rămâne vice la CJ. Sunt curios cine va fi preferat dintre Cojocaru și Marcu.

Dacă e să vorbim de conservatori, deduc din absența Colegiului 6, din discuțiile de la PNL, că acesta va reveni unui candidat de la PC. Așa că pe lângă Vasile Nistor (Senat 2) va mai apărea un candidat pentru Camera Deputaților. Nu sunt multe opțiuni, așa că putem face un concurs: cine va candida pe Colegiul 6 sub sigla USL?