IMG_20150313_105014 (2)Astăzi, trecui pe Ștefan cel Mare și văzui minunea. Chiar se lucrează. Deocamdată, pe trotuare.

Nu știu ce morți dezgroapă, însă de la intersecția cu Mioriței au apărut niște tranșee, cu tot cu utilaje și muncitori.

Eu zic că-i de bine. Va dura oleacă, vreo doi ani (oficial 14 luni), însă dacă iese ca-n proiect n-ar fi rău.

Vara asta, dar și cealaltă, nu cred că se vor putea usca rufele pe balcon. Nici pe terasă la ”Cafea cu lapte” nu cred că o să stau devreme, iar cea mai mare afacere a Mall-ului va fi spălătoria auto din fundul parcării.

Pentru refacerea străzii Ștefan cel Mare se bagă 13,7 milioane de lei, din care finanțarea europeană nerambursabilă este de de 13,3 milioane de lei.

Se vor moderniza trotuarele, carosabilul, străzile din jur, cu locuri de parcare, iluminatul public, sistemul de apă și canalizare.

Despre cine lucrează am mai scris aici.  Din câte știu eu, ordinul de începere a lucrărilor a fost dat încă de luni.

IMG_20150313_105010 (2) IMG_20150313_105013 (2) IMG_20150313_105014 (2)