
Cam așa ar suna cetirea cronicarului Bejan peste sute de ani.
Nu este vorba despre vreun Baiazid, Mohamed sau Suleiman. E vorba de constructorii de la Eko Insaat Ve Tic AS. Pe voievozii asfaltului i-ați recunoscut: Cășuneanu și Umbrărescu. Iar cavalerii salvatori sunt nemții Max Boegl.
Vestea proastă este că nu se face, nici anul acesta.
Practic, nemții de la Max Boegl au blocat în ultima zi semnarea contractului dintre CNADNR și Eko Insaat, pentru realizarea ”variantei de ocolire a Bacăului”.
Sigur nici în 2014 nu se va băga hârlețul și nu se va turna canciocul care să marcheze debutul lucrărilor pentru realizarea așa-numitei ”centuri a municipiului Bacău”.
Îmi pare rău de mor că la începutul anului n-am pus pari cu doi dintre politicienii Puterii. Erau extrem de convinși că vor muta munții, eu n-aveam argumente certe, ci doar o intuiție bazată pe experiență. Aproape că-mi pare rău că am avut dreptate.
Centura Bacăului este eșecul anual și constant pentru toate Guvernele din 2004 și până astăzi: Năstase (un an), Tăriceanu (4 ani), Boc (3 ani), Ungureanu (5 luni), Ponta (2,5 ani).
Poza este obținută ”pe surse”.
Ienicerii vor aștepta, cel mai probabil, primăvara pentru a da un nou atac. Teamă mi-e că nu vor avea buget.