03-catalin-ivan-2Personajul este nasol rău. Ăsta minte peste norma legală admisă unui politician. Minte de se dă de gol ce cap sec este. Auzi afirmaţie făcută de el: „…în perioada 2000-2004, când Adrian Năstase a condus guvernul şi PDSR-ul, România a intrat în UE şi în NATO, avea o creştere anuală de 8-9 sau 10 procente a PIB-ului. Românii care lucrau în străinătate doreau să se întoarcă în ţară… Deci, omul prinde ruşii, dar rău de tot. 

Aia e perioada în care se intra cu viză în orice stat UE. O viză de Germania sau Italia costa cam cât o garsonieră în Iaşi sau Bacău (pentru ăştia care suferiţi de patriotism local). Iar cozile de la ambasadele statelor UE erau atât de lungi că se dormea cel puţin o noapte până să îţi ajungă rândul. Dacă nu ştiai vreun combinator care să-ţi rezolve problema, stăteai cu sufletul la gură cu lunile, că ai dracu’ imperialişti puteau să-ţi dea refuz de viză.

Mai povestim despre trecerea ilegală a frontierei UE care devenise sport naţional? Poate altădată.

Apropo, că văz că se uită: mâna sus care aţi lucrat în Turcia sau în Serbia ca să strângeţi bani de Italia!

Într-adevăr se trăia bineee (cu mulţi de „e”). De aia la alegerile din 2004 s-a inventat celebrul sms electoral cu Bombo şi plecatul în Congo.

Nu mai scriu despre minciosul ăsta de Ivan că am impresia că-l bag prea tare-n seamă. Deja este a doua oară. Prima oară am găsit o poză mai bună. 🙂

Până şi pesediştii au roşit când au auzit declaraţia asta. Cred.