RAFOTender, Iancu, Iacobov, Găureanu, Marin. Dacă adunăm anii de pușcărie încasați de foștii patroni și directori ai rafinăriei oneștene depășim un secol.

Numai Iancu a luat peste un sfert de secol. Avea vreo 12 din cauză de RAFO. Ieri a mai luat 14, tot pe bază de RAFO, în combinație cu ceva CAROM.

Tender, cu toți epoleții lui, a încasat 12 ani și 7 luni.

A fost o vreme când Oneștiul, cu ale sale RAFO și CAROM, erau un fel de El Dorado.

Contrabanda cu motorină și benzină a îmbogățit multă lume. „Benzinarii” erau peste valutiști, cămătari, peste combinatorii de terenuri sau peste ”cardiștii” de astăzi. Aveau pretenții de „oameni de afaceri”, se îmbrăcau în costume scumpe și conduceau „rachete”.

Pe vremea aia, toată lumea știa ce se întâmplă în RAFO și CAROM. Până și cei de la Garda Financiară aflaseră rețeta de motorină făcută prin dangajul cisternelor în serpentinele de la Măgura.

Însă, „greii” Iacobov, Iancu sau Tender erau din altă lume, una intangibilă. Nu-i atingea nimeni. Cisternele lor erau escortate de mașinile de poliție cu girofarele pornite. Garniturile de tren, cu zeci de vagoane pline ochi cu  combustibil rătăceau prin România de capul lor.

Cu sacii de bani făcuți astfel se puneau președinți de Consilii Județene, miniștri, se făceau primari etc.

Între-timp ceva s-a rupt. Mahării petrolului au înfundat pușcăriile.

Ce nu pricep eu foarte bine este cum dracu numai la RAFO s-au făcut de astea nefăcute. În România mai sunt alte 9 rafinării (8 dacă scădem pe cea din Dărmănești și o băgăm tot în zona RAFO).

Oneștiul a fost un fel de epicentru al infracțiunilor cu rafinare, un fel de butoi cu miere al contrabandiștilor cu produse petroliere.