Gabriel_BercaScripatGabriel Berca, președintele interimar al PMP Bacău, a fost ales vicepreședinte al Partidului Mișcarea Populară la Congresul de ieri.

Delegația băcăuană a avut în componență 17 delegați. Printre aceștia îi pot enumera pe Dan Bertea, Mihai Rusu (Tg. Ocna), Ion Mâcâială, cunoscuți ai ”grupării Berca”.

Dacă pe cei trei i-a văzut toată lumea, din transmisiunile în direct și știrile televiziunilor centrale, din cauza poziționării lângă Traian Băsescu, surpriza a fost asigurată de fostul prefect Constantin Scripăț.

El a făcut parte oficial din delegația PMP Bacău și este la prima acțiune politică la care participă după demisia din PDL.

Informația este cumva ”pe surse”, însă 100% reală. Tot ”pe surse” am aflat că prezența lui Scripăț nu-i tocmai fără urmări, revenirea sa în politică fiind destul de mult negociată.