Mi s-a mai lămurit o necunoscuta. Constantin Avram nu va candida în Colegiul 7 pentru un post de deputat, așa cum și-ar fi dorit președintele PC Bacău. El a fost trimis de USL în Colegiul 6 să-i strice ploile pedelistului Valerian Vreme. Colegiul 7  i-a revenit deputatului liberal Ionel Palăr, conform înțelegerii de la Murighiol. 

Colegiul 7 este considerat fieful PC în județul Bacău. Aici primarii din Moinești și Berzunți sunt membri PC, partidul având organizații foarte puternice și în Dărmănești sau Poduri. Mai mult Constantin Avram are familia în zonă, fiind considerat „de-al locului”.

În același timp Colegiul 7 este considerat drept unul în care orice candidat cu sigla USL în piept ar câștiga peste 50% din voturi fără mari eforturi.

Surse din USL susțin că la negocierile de astăzi, Avram ar fi cedat la rugămintea lui Crin Antonescu. Ședința liderilor USL a început la 11.00 și s-a finalizat după mai bine de două ore, semn că s-a negociat la sânge.

Pentru curioși, de această dată, sursa informației a fost facebook-ul :).