brad3Bradul de Craciun va fi aprins în centrul municipiului Bacău mâne (vineri – 6 decembrie). Festivitatea va avea loc în Piața Tricolorului, începând cu ora 16.45.

De sub brad nu ne va cânta nicio vedetă din şoubizul autohton, nici măcar Fuego şi „mama” sa. În schimb se vor auzi colinde autentice, interpretate de corurile Bisericii Ortodoxe ”Sf. Nicolae”, Catedralei Catolice ”Sfinții Petru și Paul”, Seminarului Teologic de la Roman,  Colegiului de Arte ”George Apostu”, precum și de interpreta Nicoleta Paic.

Anul aceasta, bradul de Crăciun din Bacău – adus de la Dofteana și având peste 30 de metri înălțime – este unul dintre cei mai mari din țară. – ne anunţă Primăria.

La eveniment, alături de primarul Romeo Stavarache, va fi prezent și Ioachim Băcăuanul, episcop vicar al Episcopiei Romanului și Bacăului.

Bradul este deja montat în Piaţa Tricolorului, aşteaptă împodobeala. Poza este juchită de la prietenii de la Deşteptarea.