Patronii băcăuani, care se joacă cu propriile firme devalizându-le, au cam dat de dracu cu Fiscul. Numai anul trecut 37 dintre aceştia s-au trezit că trebuie să răspundă cu averea proprie pentru matrapazlâcurile pe care le-au făcut “pe persoană juridică”. Astfel, în perioada 01.01.2011 – 31.12.2011 la nivelul judeţului au fost emise un număr de 37 decizii de angajarea răspunderii solidare în baza prevederilor art.27, 28 din OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală în sumă de 34,20 milioane lei (aproximativ
un milion 10 milioane de dolari). Suma recuperată în 2011 a fost de doar 0,59 milioane lei, însă procedura continuă.
Aşa că, anul acesta şi următorii, s-ar putea să vedem vile şi maşini de lux, proprietate personală a unor celebrităţi locale, puse sub sechestru şi scoase la vânzare de către Fisc. Frica de executarea silită s-ar putea să-i determine pe unii “băieţi deştepţi” să-şi scoată banii de prin conturile elveţiene sau cipriote şi să plătească statului datoriile pe care le-au făcut cu firmele lor. Mai greu va fi cu alţi ceilalţi debitori pentru că aceştia nu se se pot îndrepta împotriva unor persoane fizice decât după lungi şi grele procese.
În perioada 01.01.2011 – 31.12.2011 au fost ridicate, ca urmare a plăţii efectuate de debitori un număr de 255 sechestre instituite pe bunuri imobile în valoare de 38,64 mil. lei şi un număr de 70 sechestre instituite pe bunuri mobile în valoare 5,69 mil. lei, plăţile efectuate de debitori după începerea executării silite sunt în sumă de 6,80 mil. lei. În aceeaşi perioadă au fost valorificate un număr de 3 sechestre instituite pe bunuri imobile şi un număr de 13 sechestre instituite pe bunuri mobile. La nivelul judeţului Bacău au fost organizate, anul trecut, un număr de 128 de licitaţii pentru valorificarea bunurilor sechestrate.
Dar cei mai mulţi bani s-au recuperat prin blocarea conturilor bancare. Astfel, au fost emise un număr de 19 035 popriri pe conturile bancare ale contribuabililor pentru suma de 210,76 mil. lei, suma realizată – 49,36 mil. lei. Au mai fost emise şi 3 263 de popriri la terţi pentru suma de 104,45 mil. lei, suma încasată fiind ceva mai mică, 9,68 mil. Lei.
Suma realizată la bugetul general consolidat în perioada 01.01.2011 – 31.12.2011 prin modalităţi de executare silită, atât pentru contribuabili persoane juridice cât şi persoane fizice, este de 136,24 mil. lei, reprezentând 10,91 % din totalul încasărilor la bugetul general consolidat. Pe bugete situaţia se prezintă astfel:
- bugetul de stat – 83,70 mil. lei;
- bugetul asigurări sociale de stat – 37,75 mil. lei;
- bugetul asigurări sociale de sănătate – 13,29 mil. lei;
- bugetul asigurări pentru şomaj – 1,49 mil. lei.