Ieri s-a mai consumat un episod din „Să combatem corupţia pe hârtie, zâmbind la camere”. Centrul Naţional pentru Integritate în parteneriat cu Instituţia Prefectului – judeţul Bacău a organizat a treia întâlnire cu tema „Problematici Anticorupţie”, pe marginea proiectului de Plan Regional Anticorupţie. Invitatul special al conferinţei a fost Ulla Väistö, ambasadorul Finlandei la Bucureşti. Cu tot respectul pentru organizatori, m-am săturat de abureli şi n-am să relatez decât „cancanuri” de la astfel de întâlniri. Am două şi de ieri, dar le voi scrie puţin mai târziu.
Sunt abureli pentru că:
1. Alex Cumpănaşu n-are vreo autoritate sau expertiză în domeniu. El face bani cu „anticorupţia”. Nu-mi place personajul şi mă opresc să nu zic mai multe.
2. Excelenţa Sa, ambasadoarea nu e din piesa asta. Ce treabă are Finlanda cu „anticorupţia”? La ei „corupţie” e un concept pur teoretic. Finlandezii au citit despre el în dicţionare, manuale sau au văzut în filmele americane şi italiene. Cum să ne înveţe ei cum să luptăm cu acest flagel care n-are nimic comun cu ţara lor? Ce să ne înveţe? Dacă ar fi fost în sală un politician italian, american, turc, sau chiar chinez, sau un procuror antimafia, alta era treaba. La ei s-a inventat corupţia. Ei au experienţă, sunt tăbăciţi. Pot să pună un diagnostic, să dea o idee. Aşa, săraca madam Ulla era precum un om sănătos aterizat, fără să vrea, într-o leprozerie.
3. Nu pot să mă abţin şi să nu pun o întrebare răutăcioasă, dar absolut îndreptăţită. Din cei 30-40 de participanţi de ieri, câţi aveau căderea morală să vorbescă despre integritate sau anticorupţie?
