Lucian Ciubotariu are tendinţe expansive teritorial şi unele tendințe retrograde. Dintr-o declarație apărută în Ziarul de Bacău aflăm că: „…Proiectele mele majore sunt șoseaua de centură, finalizarea Spitalului Municipal, podul de la Gârleni, modernizarea Căii Moinești…” Păi, șoseaua de centură are aceeaşi legătură cu votanţii din Colegiul 3, cât are şi pentru locuitorii din Buhuşi, Piatra Neamţ sau Roman. Adică nu-i afectează cu aproape nimic. Spitalul municipal e în Colegiul 2 şi, teoretic, ăia din Iteşti nu se pot trata aici decât contra cost. Iar peste podul de la Gârleni nu prea se poate băga. Îl fac Şova şi Benea, că tot ei l-au vopsit.

Calea Moineşti o fi în Bacău dar se leagă cu alt colegiu. E frumoasă o posibilă colaborare cu Şova, însă proiectul e a lui Stavarache şi a lui Luchian. Cred că putea băga aici și refacerea podului spre Mărgineni şi de lărgirea străzii Mioriţa, sau poate nu a fost sigur dacă obiectivele sunt în Colegiul 3 sau în 2.

În continuare Ciubotariu susţine că este “fiul unui primar care a obținut în cinci legislaturi consecutive peste 80% din voturile electoratului.” E puţin ciudată declaraţia, în condiţiile în care nea Vasile nu mai este primar, ci frățiorul candidatului. Ar fi avut mai multă bază în tăticu decât în frățior?

Angela Bogea dansează cu Nicu Marcu sau cel puțin asta rezultă din ce spune. „Cel mai puternic contracandidat este Nicu Marcu. Este beneficiar al sprijinului USL, care potrivit sondajelor va scoate un scor istoric. Dacă ajung deputat vreau să schimb câteva acte normative”, a declarat Bogea tot pentru Ziarul de Bacău. Prima propoziție e un truism, în condițiile unui USL în jurul a 50%, însă e de notat asta cu „scorul istoric”. Cred că e primul candidat care nu-și dă șanse. Mai avea un pic și ne îndemna să-l votăm pe Marcu.

Din Deșteptarea aflăm că în Bacău vine un exploatator al omului de către om. La chemat Stavarache. Două chestiuni aș avea de comentat:

Nu l-a chemat Stavarache, el doar s-a lipit de oportunitate. Rectorul Valentin Nedeff a dat declarații acum trei luni, la Impuls TV, că e în negocieri cu firma englezească.

„Angajatii indieni primesc intre 400 si 2.500 de dolari pe luna”, ne informează Deșteptarea. Păi, dacă expoatatorul ăsta englez îi exploatează pe bieții indieni cu salariile astea, fac pariu pe ce vreți că va găsi imediat câteva sute de băcăuani care să se lase exploatați. Dacă mă uit la salariile pe care le dă englezoiu și le compar cu salariile din Deșteptarea, nu pot să mă abțin și să nu mă gândesc cum îi spun autorii materialului lui Sechelariu, patronul lor, dacă investitorului îi zic rechin.