FOTO (2)Simbolistica este puternică în Biserica Ortodoxă Română, mai ales cea a Sfintei Treimi, iar slujitorii ei nu se feresc să o folosească :).

Astfel, Ioachim Băcăuanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, își va lansa, în a treia zi a acestei săptămâni, trei cărți. Volumele vor fi prezentate de 3 preoți (pe lângă cei doi mireni de marcă).

Lansarea va avea loc începând cu ora 17.00, în Aula „Moldova” a Universităţii „George Bacovia”.

Cărțile ce îi poartă semnătura episcopului-vicar sunt: „La déification de l’homme d’après la pensée du père Dumitru Stăniloae”, „Cultul Cuvioasei Parascheva în Ortodoxie” şi „Creștinismul abia începe”.

Cărţile vor fi prezentate de  prof. univ.dr. Ioan Dănilă de la Universitatea „Vasile Alecsandri”, prof. Marius Manta, critic literar revista „Ateneu”, pr. Constantin Sturzu, consilier cultural al Arhiepiscopiei Iaşilor, pr. dr. Nicolae Hurjui de la Catedrala „Înălţarea Domnului”, pr. Ciprian Burcă, de la biserica „Buna Vestire” Bacău.

Evenimentul va mai cuprinde un scurt concert în interpretarea coralei „Episcop Melchisedec” a preoţilor din Protopopiatul Bacău, alături de preot Iulian Muşat şi arhidiacon Ciprian Ignat.