Hrebe1Aseară, am avut impresia că lui Viorel Hrebenciuc i s-a făcut dor de Bacău, că tânjește după revenirea în atenția publică de aici, cel puțin la un anumit nivel.

De acestă dată tonul său specific (cu cel puțin un semiton sub al oricărui blogger de la masă) și vorba meșteșugită nu a dus pe nimeni în eroare. Și nici nu cred că și-a propus altceva decât să se înțeleagă că vrea ceva, ceva ce eu am definit ca fiind nevoia de Bacău. Ne-a lăsat să înțelegem destul de clar asta.

Cam la fel de clar cum a fost și când ”s-a retras” la București.

Gata cu impresiile. Gata și cu subiectul, că s-a discutat destul de amestecat, când public, când off the record, și n-aș vrea să greșesc.

Tema centrală a fost autostrada Bacău-Brașov, sau drumul expres, ce-o fi el. Că-i un fel de copil de suflet al ”H”-ului ne-au zis inamicii săi, ne-a confirmat și el. Că-i bine pentru Bacău sunt convins, pentru că-i absolut logic.

S-a revenit la statutul de târg în calea drumurilor comerciale, un fel de cruce a Moldovei, centru logistic al estului. E mult mai corect decât s-o ținem gaia-mațul că suntem capitala economică și financiară.

În rezumat aș putea zice că Hrebenciuc se întoarce în Bacău prin Brașov. Nu știu dacă toată lumea (din jurul său) se bucură.

Pozele-s de la Kaisha.

Hrebe2