setoAndreis Seto este nou şef de la Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (APDRP). De astăzi începând. L-au instalat Dragoş Benea, proaspătul preşedinte al PSD Bacău, şi subprefectul Dorian Pocovnicu. Mă întreb dacă n-a fost prezent cumva şi Bogdan Seto? Pentru cei care-l cunosc pe (sau doar au auzit de) Bogdan Seto (purtător de vorbe la PSD Bacău, director la ADIS şi fost director la APDRP) nu-i vreo coincidenţă. Actualul şef şi fostul şef sunt fraţi. Cică aşa-i la armeni, funcţia se lasă moştenire fraţilor mai mici, să se înveţe şi ei. Acu’ stau şi mă întreb dacă nu cumva şi Codrina Pascaru-i vreo armeancă deghizată, parcă prea şi-a avut mandatul între cel al fraţilor Seto. 

Untitled1La APDRP s-a făcut anul trecut şi un examen cel puţin ciudat.  Conform „selecţiei dosarelor” (foto 2), Seto cel mic nu a corespuns. Acum corespunde, chiar e turnat pe postul ăsta. Când dracu’ s-au împiedicat pesediştii de vreun dosar? (înafară de Adrian Năstase :))

De corespuns atunci a corespuns un anume Octavian Gabriel Filip Chirilă. Numai că nici ăsta n-a fost bun, a picat următorul examen. Acum nu înţeleg de ce au mai organizat examenul, dacă tot aveau director, iar ei nu se hotărâseră pe cine să instaleze. Ca să-l facă de râs pe Chirilă, cel cu dosarul bun? Sau să-l facă de râs pe Andreis Seto?

Chirilă a primit o lecţie s-o ţină minte toată viaţa: dacă nu te vrea partidul poţi să ai tu studii şi experienţă şi-n Franţa, că tot nu iei funcţia. Iar lui Seto i s-a mai arătat odată cine-i tăticul, poate nu inţelesese foarte bine.

Altă dată la înscăunări de acestea se lăsa şi cu câte o conferinţă de presă. Dar poate nu trebuie. Mai bine eficient şi discret.

În rest nu mă îndoiesc de capacităţile noului şef de la APDRP. Să-i fie într-un ceas bun!